Vantul

Calator prin nori, prin visele pierdute printre stele, prin stele cazatoare, asteapta vantul o alta zi de maine. Isi asterne peste lume zambetul copilaros, aripa vestejita si ochii ingandurati. Cutreiera suflete, vointe, slabiciuni, in cautarea idealurilor, singuratatilor si fricilor uitate. El nu ne aude, doar ne priveste melancolic; el nu ne vede, doar ne citeste ochii; el nu ne simte, dar ne patrunde in inima si rade. E rasul care rasare soarele, care aduce stelele, coboara luna si ridica norii.

Aduce cu el izvoarele nesecate, parfumul florilor, prospetimea ierbii, dansul frunzelor, puterea trunchiului, vesnicia pietrei, bogatia lanului, stralucirea soarelui, gratia lunii, voiosia stelelor si oglindirea ghetii, le imprastie prin lume, prin zilele de maine si prin racoarea clipelor de acum.

El numai danseaza cu timpul pe vecie, ne canta simfonia trecatoare a vietii, se uita la noi trecand grabiti si isi ia ramas bun cu un suras timid de fiecare data, caci stie ca la un moment dat nu ne vom mai intoarce..

Share this: