Sunt gata pentru un nou inceput. O noua lume asteapta in fata mea...
Am trantit portiera masinii si am pornit. Unde? Tot inainte... spre un motel de undeva departe, unde sa nu ma stie nimeni, in care sa am in sfarsit un inceput nou. Am lasat totul in urma si totusi n-am lasat nimic. Nimic pentru care sa ma intorc; nimic care merita sa ma intorc. Merg de vreo trei ore... poate chiar patru, cinci, sase... de catva timp nu mai e nicio masina pe strada, niciun om, nicio lumina, nicio miscare. E inca zi, dar parca s-a lasat noaptea peste singuratatea noastra.
In fata mea prinde contur o umbra. Apoi un om. In mana tine o hartie cu ceva scris pe ea. “Acasa”. Opresc. Nu stiu daca pentru parul lui blond, sau pentru ca mi-e mila de el. Nu pare a-mi fi mila.
-Unde-i “acasa”?
-Oriunde nu e inca... doar... departe...
Mergem in acelasi loc. Departe. Mai trece o ora, apoi doua, apoi am pierdut notiunea timpului. Opresc la un motel. Si, prin absurd, imi iau aceeasi camera cu el. Avem aceeasi varsta. Zambeste cu o sclipire de stele. Daca el e noul meu inceput?
Apa de la dus inceteaza sa mai curga. Eu inca stau in fata laptop-ului. Bine zis stau. Ma uit la o poza. Nici macar nu apar in poza. Sunt niste oameni, oameni pe care de azi nu-i mai cunosc. De azi nu mai cunosc pe nimeni – nici pe mine insumi. Pot fi ce vreau, cine vreau sau pur si simplu cine sunt. Nimeni nu o sa observe diferenta. El iese din baie si se tranteste in pat. Eu am aruncata langa mine o valiza. El are hainele de pe el si ochii superbi, de care nu poate sa scape. Daca ar fi putut ar fi facut-o. E mai bun ca mine la jocul asta.
-Deci, care-i povestea ta?
Se lasa cu prostioare sau doar imi lasi mie imaginatia sa-mi joace feste? @-)@-)
RăspundețiȘtergereOchi de care nu pot scapa @-) :|
Si daca se lasa cu prostioare ... bagi si partea aia?
Sfarsitul si-l poate imagina fiecare dupa bunul lui plac. In imaginatia mea, sfarsitul NU se lasa cu prostioare...
RăspundețiȘtergere