E trist cand totul se intampla repede... poate prea repede... e trist si cand se intampla incet... e pur si simplu trist ca se intampla... S-au schimbat atatea lucruri, atatea cai de a spune ce simt in ultimii 2 ani. Si acum, cand si ea a incetat sa faca asta, eu de ce as continua? Ma doare sa vad cat s-au schimbat toti, incluzandu-ma pe mine. Dar totusi, parca gasesc putina fericire in asta. Nu-mi vine sa cred ca tot ce facea s-a terminat, ca ii placea atat de mult si acum a rupt totul in bucatele atat de mici ca nici nu si le mai aminteste. Ma intreb daca le-a salvat undeva. Dar probabil nu. Imi pare rau ca insemnau atat de mult pentru mine, chiar daca nu le mai citeam. Imi dadeau mereu incredere si ma faceau sa merg mai departe. Dar acum cu ce am ramas? Doar cu o aripa pierduta in vant...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu